Se afișează postările cu eticheta Cyril Thereau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cyril Thereau. Afișați toate postările

miercuri, iunie 27, 2007

Thereau a fost prezentat oficial la Anderlecht


Fostul stelist Cyril Thereau a fost prezentat oficial în această după-amiază la gruparea belgiană Anderlecht. Jucătorul a fost însoţit de managerul general al grupării, Herman Van Holsbeeck. "Un club de top are nevoie de cel puţin 4 atacanţi buni. Este motivul pentru care am căutat acest atacant suplimentar. L-am lasat pe Mbokani să plece pentru că era prea scump în raport cu ceea ce a arătat. În ceea ce-l priveşte pe Sterchele, am făcut tot posibilul pentru a-l aduce, dar cînd mi-am dat seama ce s-a întîmplat, am spus imediat că ne vom opri aici. Sîntem foarte fericiţi că l-am achizitionat pe Thereau", a declarat la conferinţa de presă managerul general, Herman Van Holsbeeck.



Thereau a declarat că transferul la Anderlecht este cel mai fericit eveniment pentru el: "Sînt foarte fericit pentru că totul a decurs bine. Preţul cerut de la Bucuresti a îndepărtat mai multe cluburi, printre care şi Bruges. Datorită lui Jacky Mathijssen, al cărui efort îl apreciez, am ajuns la Charleroi. Cînd am auzit că Anderlecht şi-a manifestat interesul pentru mine, acum trei sau patru zile, alegerea mea a fost făcută foarte rapid. Din punct de vedere sportiv, este cel mai înalt nivel. Din Franţa, am avut contacte concrete cu Auxerre şi puţin cu Sochaux", a declarat Thereau.
Sursa: RSCA.BE & GSP

marți, iunie 26, 2007

Cyril Thereau la Anderlecht

Astazi, cei doi reprezentanti ai clubului belgian la Bucuresti, managerul general Heman Van Hoolsbeeck si secretarul general Philippe Collin, au batut palma cu Steaua. Francezul Cyril Thereau, transferat anul trecut de la Charleroi pentru 600.000 de euro, pleaca la Anderlecht in schimbul a 2,9 milioane de euro. Atacantul s-a inteles cu gruparea bruxelleza pentru un contract pe 4 sezoane.
Site-ul oficial al celor de la Anderlecht a anunţat oficial transferul stelistului Thereau la gruparea belgiană. "Conducerea lui Anderlecht a ajuns la un acord cu Steaua Bucureşti şi cu Sporting Charleroi pentru a-l achiziţiona pe Cyril Thereau. De asemenea, cei de la Anderlecht s-au înţeles şi cu jucătorul, care va semna un contract pe 4 ani. După Trighuinho şi Sebastien Bruzzese, Thereau este al treilea jucător care întăreşte echipa campioană a Belgiei", notează site-ul citat.
Sursa: GSP

joi, iunie 21, 2007

Se decide situaţia lui Thereau

Luc Devroe, managerul general al lui FC Bruges, a spus că astăzi va discuta oficial cu Steaua transferul lui Thereau.
Astăzi se va decide situaţia lui Thereau. Confirmarea vine din partea directorului sportiv al lui FC Bruges, Luc Devroe. "Joi vom vorbi în mod oficial cu clubul Steaua despre Cyril. Noi sîntem foarte interesaţi de el, însă nu prea avem bani în buzunar şi în nici un caz nu vom putea plăti 3 milioane de euro, atît cît vrea Steaua", a spus Devroe.
Apoi, oficialul belgian a devenit ironic. "Să fim serioşi, nu poţi să ceri atît de mult pe Thereau. Steaua l-a luat cu 600.000 de euro de la Charleroi şi acum vrea de 4-5 ori mai mult. A cîştigat cumva Liga Campionilor între timp şi eu nu ştiu? În plus, nu e nici Ronaldinho", a spus Devroe, care a încheiat: "Thereau n-a semnat nici un contract cu Bruges, doar am discutat cu el şi n-am încălcat nici un regulament, deoarece am cerut permisiunea Stelei pentru a aborda jucătorul".
Sursa: GSP

vineri, mai 25, 2007

Adio,Thereau !

Atacantul francez a parasit ieri România si a declarat pe aeroport ca nu mai vrea sa se întoarca în Ghencea.
Evoluţia bună a lui Thereau în campionatul României a atras atenţia grupărilor din Begia, iar presa a menţionat o ofertă de 1,5 milioane de euro, pe care cei de la Fc Brugges ar fi fost dispuşi să o plătească în schimbul transferului atacantului francez.

Thereau a plecat ieri în Franta, lasând sa se înteleaga ca nu mai vrea sa se întoarca la echipa antrenata de Cosmin Olaroiu. "Eu vreau sa plec. Ma simt departe de prietenii mei. Sper sa nu stric relatia buna cu staff-ul Stelei. Gigi Becali nu va lua 3 milioane de euro pe mine. E o suma prea mare pentru a fi platita de un club belgian", a declarat Thereau. Atacantul a mai precizat si lucrurile care i-au îngreunat parcursul la Steaua. "E greu sa te antrenezi când coechipierii tai nu îti înteleg limba. Am avut dificultati lingvistice", a afirmat francezul.
Cyril a precizat ca, odata cu plecarea lui Mihai Stoica, fostul manager general al ros-albastrilor, s-a rupt puntea între el si Steaua. "Meme era legatura între club si mine, m-am simţit foarte apropiat de el, sper să mă revăd cu el şi e persoana cu care îmi va face întotdeauna plăcere să stau de vorbă", a declarat vârful ros-albastrilor.
Sursa: Stelisti

sâmbătă, mai 19, 2007

"Nu vreau sa plec!"

Finantatorul ros-albastrilor, Gigi Becali, a declarat ca este dispus sa-l cedeze pe atacantul francez oricarei formatii pentru suma de 1.500.000 de euro.
Aflat în perioada de recuperare dupa ce s-a reaccidentat în partida de la Cluj, Cyril Thereau (foto) a afirmat ca nu are nicio oferta. "Eu nu vreau sa plec de la Steaua. Nu stiu ca o echipa din Belgia este interesata de mine, iar în aceste conditii nu am discutat cu nicio alta formatie. Repet, nu am niciun motiv sa plec de la Steaua, deoarece eu doresc sa joc din nou în Liga Campionilor cu aceasta formatie", a spus Thereau. Acesta s-a referit si la interesul Fiorentinei pentru el: "De ce as fi încântat sa joc alaturi de Mutu? Nu am eu destui internationali români în Ghencea? Joc alaturi de Dica, Goian, Ghionea, deci totul este cum nu se poate mai bine".

Vârful francez a discutat si de starea lui de sanatate. "Inca nu stiu când voi reveni pe teren. Totusi, doctorii m-au asigurat ca o sa joc din nou la începutul startului de sezon. Astept cu nerabdare meciurile din Liga ", a încheiat Cyril.
Sursa: GSP & Pro Sport

miercuri, mai 16, 2007

"Oferim 1,5 milioane pentru Thereau!"

Interesul lui FC Bruges pentru stelistul Thereau este tot mai mare. După ce săptămîna trecută atacantul Stelei a fost în Belgia şi a fost informat în mod oficial că este dorit în curtea grupării flamande, ieri, unul dintre conducătorii lui Bruges a confirmat faptul că Cyril este primul pe lista de transferuri.
"Încă nu am discutat cu Steaua pe marginea acestui subiect. Pînă la finala Cupei Belgiei, pe care o vom disputa pe 26 mai, nu ne interesează transferurile. Imediat după acea dată vom face o ofertă concretă Stelei pentru Thereau, în valoare de 1,5 milioane de euro", a declarat Luc Devroe, managerul sportiv al lui Bruges, în ziarul Het Laatste Nieuws.
Cel care îl doreşte cu orice preţ este Jacky Mathijssen, chiar fostul său antrenor din perioada în care Cyril a evoluat la Charleroi, mai - septembrie 2006. Tehnicianul a fost deja învestit ca antrenor principal la FC Bruges şi acesta a anunţat conducerea clubului că îl vrea cu orice preţ la echipă pe Thereau.

CIFRELE LUI THEREAU
-700.000 de euro
a plătit Steaua în septembrie 2006 pentru a-l cumpăra de la Charleroi
-240.000 de euro
este salariul anual în Ghencea
-10 goluri
a marcat în cele 17 meciuri de campionat în care a fost folosit de Olăroiu
-4 etape de suspendare a încasat în Liga I în urma celor două cartonaşe roşii încasate în meciurile cu Dinamo şi FC Vaslui
Sursa: GSP

joi, mai 10, 2007

FC Bruges insistă pentru Thereau

Aflat într-o vizită în Belgia, Thereau a fost contactat de FC Bruges în vederea unui transfer. Deşi răspunsul său a fost clar, "Nu plec de la Steaua sub nici o formă", belgienii nu au renunţat la ideea de a-l cumpăra la finalul sezonului.
Cel care îl doreşte cu orice preţ este Jacky Mathijssen, chiar fostul său antrenor din perioada în care Cyril a evoluat la Charleroi, mai - septembrie 2006. Tehnicianul a fost deja învestit ca antrenor principal la FC Bruges şi primul jucător pe lista sa de transferuri este Thereau, atacant care a marcat 8 goluri în 10 meciuri, oficiale şi amicale, cîte a jucat pentru Charleroi.
Mathijssen l-a adus pe Cyril la Charleroi cînd atacantul evolua în liga a treia din Franţa, la Angers. L-a cumpărat cu doar 50.000 de euro în mai 2006, iar după numai 4 luni a fost vîndut Stelei pe 700.000 de euro.

Cel care i-a transmis lui Thereau că este dorit la Bruges a fost preparatorul fizic al lui Charleroi, Erik Roex, cel care îl va însoţi la Bruges din vară pe antrenorul principal Mathijssen. Roex s-a întîlnit cu Thereau (foto) la meciul Charleroi - Brussel 1-0 şi i-a spus acestuia că este aşteptat cu braţele deschise la Bruges. "Îmi pare rău, dar eu vreau să continuu să joc pentru Steaua, o mare echipă din Europa", i-a explicat Thereau.
Sursa: GSP

miercuri, mai 09, 2007

Cyril Thereau a refuzat o ofertă de la Bruges

Ieşit din calcule pentru finalul acestui sezon, după fractura de metatarsian suferită în partida cu CFR Cluj, Cyril Thereau a plecat la finalul săptămînii trecute în Belgia. Acolo a fost consultat de unul dintre cei mai buni doctori din Europa.
Vizita lui a trezit imediat interesul celor de la FC Bruges, care îl cunoşteau din perioada în care Thereau a evoluat pentru Charleroi. Conducătorii lui Bruges sînt în căutarea unui golgeter şi, cum Cyril a avut o evoluţie foarte bună pentru Steaua în acest campionat, reuşind 10 goluri în 17 meciuri, l-au contactat pe jucător. Belgienii l-au întrebat dacă este deschis unei oferte şi, în cazul unui răspuns afirmativ, ar urma să demareze negocierile cu Steaua.
Cyril a refuzat însă ferm şi le-a tăiat elanul belgienilor. Atacantul francez a confirmat ieri interesul grupării flamande: "M-au căutat cei de la Bruges, dar le-am spus din start că nu mă interesează o revenire în Belgia. Mă simt foarte bine la Steaua şi îmi doresc să ajung din nou în Liga Campionilor cu această echipă. Vreau să-mi duc la bun sfîrşit contractul cu Steaua, să am evoluţii cît mai bune pentru echipa mea şi sînt convins că dacă voi juca bine, vor mai veni şi alte propuneri de transfer. Nu mă gîndesc acum să plec din România".
Sursa: GSP

vineri, aprilie 27, 2007

Rupţi


Thereau a părăsit stadionul cu piciorul stîng în ghips, iar Rădoi e suspect de entorsă la genunchi.Punctele obţinute de Steaua în războiul direct cu CFR pentru locul 2 au fost plătite scump de campioni. După meciul de ieri, Olăroiu şi-a mai trecut doi jucători pe lista lungă a accidentaţilor. Thereau şi Rădoi au suferit accidentări grave, care îi vor ţine departe de gazon minimum 3 săptămîni, fiind foarte probabil ca partida de ieri să fie ultima jucată de ei în acest retur.
Atacantul francez s-a accidentat în minutul 21, cînd a fost călcat pe picior de Jula şi fisura de la metatarsianul mic al piciorului stîng i-a recidivat. Thereau a urlat de durere pe marginea terenului şi a plecat pe braţe la vestiare, unde i s-a pus în ghips laba piciorului.
Rădoi a fost lovit în minutul 68, cînd a fost contrat violent de Oliveira. Mirel s-a prăbuşit pe gazon acuzînd dureri mari la genunchiul drept, la care a fost operat în vara anului trecut. La final a ieşit din vestiar şchiopătînd, primul verdict al medicilor fiind entorsă la genunchi şi implicit minimum 3 săptămîni de pauză.
Sursa: GSP

sâmbătă, aprilie 21, 2007

"Joc cu CFR"

Thereau spune că nu va forţa reintrarea în meciul de diseară, cu Iaşiul, urmînd să fie apt de joc sută la sută cu echipa ardeleană, joia viitoare. Atacantul francez al Stelei, Cyril Thereau, nu va evolua nici împotriva moldovenilor lui Ionuţ Popa, singurele vîrfuri valide pe care se poate baza Olăroiu fiind Vali Badea şi Victoraş Iacob. După ce a jucat în derby-ul cu Dinamo nerefăcut total, Thereau a fost nevoit să ia o pauză deoarece accidentarea de la metatarsian i-a recidivat.
N-a fost folosit nici cu Gloria şi nici cu Poli Timişoara, în ambele meciuri campioana pierzînd fără să înscrie. "Nu voi intra nici cu Poli Iaşi, dar în etapa din săptămîna următoare, cu CFR Cluj, voi evolua. Voi fi refăcut", a explicat Cyril.
Un alt jucător care s-a recuperat bine în ultima perioadă este Ovidiu Petre. Sînt şanse mari ca el să fie păstrat de Olăroiu în lotul de 18 pentru meciul de diseară şi chiar să joace c eva minute, antrenorul urmărind să-l pregătească pentru a putea evolua din primul minut la Cluj. Petre a avut o afecţiune la laba piciorului şi a fost nevoit să poarte o faşă ghipsată, însă de c eva zile a reînceput antrenamentele.

-10 goluri şi două pase de gol a reuşit Thereau în 16 meciuri de campionat, fiind, alături de Dică, golgeterul Stelei în Liga I
Sursa: GSP

vineri, aprilie 06, 2007

Fără Cyril

Thereau acuză în continuare dureri mari la degetul fisurat în derby-ul cu Rapid şi şansele lui de a fi recuperat sînt minime. Francezul Cyril Thereau nu s-a antrenat nici ieri şi şansele lui de a fi prezent pe teren împotriva lui Dinamo au scăzut dramatic. El acuză dureri mari la degetul mic de la unul dintre picioare, acolo unde a suferit o fisură în timpul meciului cu Rapid. Cel mai vechi medic care lucrează în fotbalul românesc, Teofil Bora, de la FCM Bacău, a explicat ieri: "Este aproape imposibil ca un jucător să poată evolua la doar 6 zile după ce a suferit o fisură de metatarsian. Durerile sînt insuportabile".
Şi un alt medic foarte cunoscut şi apreciat în fotbalul românesc a spus că Thereau n-ar putea juca sîmbătă, deoarece fisura este la metatarsianul numărul 1. "De regulă, atunci cînd apar fisuri la metatarsianul 1 sau 5, deci la cele din exterior, este exclus să poţi juca după doar o săptămînă. Dacă s-ar fi lovit la degetul 2, 3 sau 4, ar fi avut şanse. În plus, în caz de recidivă ar risca o accidentare de durată", a spus medicul respectiv.
Sursa: GSP

vineri, martie 09, 2007

Stă două etape

Deşi era recidivist, Thereau a fost suspendat la fel ca la prima eliminare şi va avea drept de joc în derby-urile cu Rapid şi Dinamo. După o amînare de 24 de ore şi după o şedinţă de peste 120 de minute în care au fost audiaţi observatorul şi arbitrul de rezervă ai meciului FC Vaslui - Steaua 1-0, Comisia de Disciplină a decis sancţiunea lui Thereau. Două etape de suspendare şi o amendă de 20 de milioane de lei pentru eliminarea încasată în minutul 8.
Steaua a solicitat anularea cartonaşului roşu, prezentînd o casetă video ca probă. Membrii comisiei au spus însă că merg pe mîna arbitrului pentru că nu se vede nimic concludent pe imaginile TV. Totuşi, deşi regulamentul prevede ca sancţiunea dată unui recidivist să fie obligatoriu mai mare decît cea încasată la prima abatere, Thereau a primit tot două etape, ca şi în toamna anului trecut, după "roşul" din derby-ul cu Dinamo. În aceste condiţii, Cyril va absenta la jocurile cu Farul şi cu FC Argeş, dar va putea evolua cu Rapid şi Dinamo.

"Vom face apel pentru că nu sîntem mulţumiţi. A fost o decizie corectă pentru comisie, dar una incorectă faţă de jucător şi faţă de Steaua"
Valeriu Argăseală

miercuri, martie 07, 2007

Thereau va afla azi cât va fi suspendat

Vârful francez Cyril Thereau a primit cartonas rosu la sesizarea arbitrului de rezerva Silviu Bogdan în minutul 10 al partidei dintre FC Vaslui si echipa din Ghencea (scor 1-0).
Thereau a mai fost eliminat în acest sezon, în derby-ul cu Dinamo (scor 1-0 pentru “câini”), al actualei editii de campionat, deoarece l-a lovit cu cotul în plex pe fundasul alb-rosu Cosmin Moti. Decizia a fost luata de catre centralul Sorin Corpodean la semnalizarea asistentului Miklos Nagy, acestia fiind îndelung contestati de oficialii echipei din Ghencea, în frunte cu Gigi Becali. Dupa acest incident, Cyril a fost suspendat doar doua etape.
Fiind recidivist, Thereau risca sa stea departe de gazon între doua si patru etape. Daca va primi pedeapsa maxima, el ar putea rata inclusiv derby-urile cu Rapid si Dinamo din Liga I.
Sursa: Pro Sport

marți, martie 06, 2007

De ce a fost eliminat Thereau

Thereau (foto) a facut un gest nesportiv, calcându-l pe Dobos. Vazând faza, tehnicianul gazdelor, Viorel Hizo, a sarit ca ars de pe banca tehnica si a venit la marginea terenului pentru a protesta, fiind cu greu tinut de arbitrul de rezerva, Silviu Bogdan, si de asistentul Eduard Dumitrescu. Dupa ce l-a calmat pe cel poreclit “Dulaul”, Silviu Bogdan l-a informat pe centralul Sebastian Coltescu despre gestul lui Thereau. Astfel, arbitrul întâlnirii i-a aratat cartonasul rosu atacantului francez. Thereau este la al doilea “rosu” din acest campionat, precedentul fiind luat în partida cu Dinamo, în etapa a VIII-a. Atunci, jucatorul l-a lovit pe Moti, fiind trimis la cabine dupa o semnalizare a asistentului Miklos Nagy, cel care i-a atras atentia lui Corpodean asupra infractiunii comise de stelist.

vineri, septembrie 22, 2006

Thereau eliminat uşor



Ce se vede pe casetă? În primă fază, între Moţi şi Thereau sînt 2-3 metri. Apoi, francezul se apropie de fundaş şi trece în spatele acestuia. Moţi îi aplică un cot uşor în piept. După cîteva momente, Thereau schimbă locul şi ajunge în faţa lui Moţi. Cei doi se împing, dinamovistul îi mai dă un brînci, apoi un pumn în spate (foto1). Thereau ripostează şi el cu o lovitură scurtă de cot, cu mîna dreaptă, în pieptul lui Moţi (foto2), care se prăbuşeşte pe gazon (foto3). O lovitură care nu reclama însă cartonaşul roşu, asemenea dueluri fiind frecvente într-un meci de fotbal. În plus, asistentul Nagy, care i-a semnalizat incidentul lui Corpodean, era la aproximativ 50 de metri de fază.

vineri, septembrie 01, 2006

Prezentarea lui Ov. Petre si Cyril Thereau



Noile achizitii ale campioanei, Cyril Thereau si Ovidiu Petre, au participat la conferinta de presa de ieri. Mihai Stoica si Cosmin Olaroiu s-au declarat incintati de transferurile facute in perspectiva intaririi lotului pentru meciurile din Champions League, chiar daca nu au reusit sa aduca toti jucatorii doriti.
"Faptul că nu ne-am înţeles din prima zi a negocierilor pentru transferul lui Thereau nu a fost un eşec, eu am căutat să văd cît de mult îşi doreşte jucătorul la Steaua. Şi acum iată-l aici!"-Mihai Stoica.
"Meciul din deplasare cu Lyon va fi special pentru mine. Sînt francez, voi juca în Franţa, mă voi reîntîlni cu familia mea, care locuieşte aproape de Lyon, acolo unde am copilărit şi eu"-Cyril Thereau.
"Sînt fericit. Îmi doream de mult să joc la Steaua, care este cea mai mare echipă din România. Nu am avut emoţii că aş fi putut să ratez transferul, eram doar preocupat"-Ovidiu Petre.
"Pe Thereau l-am adus pentru că e mobil, bătăios, foarte prezent în joc, insistent şi foarte determinat pe teren. Pe Ovidiu Petre îl cunosc ca pe copilul meu, e jucător de «naţională»"-Cosmin Olăroiu.

joi, august 31, 2006

Atacantul Cyril Thereau, a ajuns la Bucureşti.

Cea mai recentă achiziţie a Stelei, atacantul Cyril Thereau, a ajuns astă-noapte la Bucureşti. Oli vede în francez înlocuitorul perfect pentru Victoraş.
După trei zile de negocieri între Steaua şi Charleroi, atacantul francez al grupării belgiene, Cyril Thereau, a acceptat ieri la prînz oferta celor din Ghencea. Vîrful de 23 de ani a costat 600.000 de euro şi va semna cu roş-albaştrii pentru 4 ani.
"Thereau este cu şapte clase peste Mazilu şi nici nu costă două milioane de euro. Din cauza lui Camus, care e superjucător, era să pice şi transferul lui Thereau"-Gigi Becali.
"Sînt fericit că voi evolua în Liga Campionilor cu Steaua. Cel mai mult îmi place să joc pe postul de vîrf împins, atacant de careu, ajutat de două aripi"-Cyril Thereau.

miercuri, august 30, 2006

Cyril Thereau la Steaua



Cyril Thereau va semna un contract pe patru ani cu Steaua Bucureşti. Atacantul lui Charleroi (Belgia) are 23 de ani şi este de naţionalitate franceză. Are 1,89 înălţime şi-l va înlocui, în linia de atac, pe Victoraş Iacob. A mai evoluat la Orleans (12 goluri) şi la Anvers. Momentul său de vîrf s-a petrecut în Cupa Franţei, cînd a eliminat, cu Anvers, pe Olimpique Marseille şi a înscis un gol pentru echipa sa.
La Charleroi a marcat 3 goluri în acest sezon, unul dintre ele în partida în care Charleroi a învins pe Standard, cu 2-1, la Liege, înaintea meciului tur cu Steaua.
Noua achizitie a Stelei va fi prezentata, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ce va avea loc la stadionul Steaua de la ora 16:00.