Se afișează postările cu eticheta Mihai Guriţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mihai Guriţă. Afișați toate postările

marți, iulie 24, 2007

Steaua si-a prezentat achizitiile














FC Steaua si-a prezentat astazi, în cadrul unei conferinţe de presă, cele mai recente achiziţii: Bicfalvi, Gurita, Golanski, Vatca, Emeghara, Neaga, Al. Iacob, Badoi, Zapata.
Sursa: Fanatik

miercuri, iunie 20, 2007

Tiger Woods de Ghencea


Intre două antrenamente şi un joc de rummy, Mihai Guriţă şi-a etalat cunoştinţele în materie de golf pe unul dintre terenurile din complexul Oliva Nova Beach. La invitaţia Gazetei, atacantul în vîrstă de 34 de ani şi-a luat conştiincios săculeţul cu crose, cîteva mingi şi ieri, după prînz, a păşit pe gazonul impecabil.
"Ce teren senzaţional! Nu ştiu cînd vom avea şi noi aşa ceva în România", s-a minunat fostul vîrf al Farului. După ce a făcut cîteva încercări pe pistă, Guriţă a trecut pe iarbă. Cu mişcări de profesionist, el a smuls cîteva fire din gazon înainte de a lovi prima minge şi le-a ridicat pentru a vedea din ce parte bate vîntul. "Să-mi calculez direcţia", a explicat veteranul roş-albaştrilor.


"Îmi place foarte mult să joc golf şi chiar urmăresc constant acest sport. Pot spune că sînt un fan al lui Tiger Woods, pe care îl admir pentru ceea ce face. Am jucat golf de foarte multe ori. Unde? În Cipru, acolo unde am mers deseori în cantonamente cu Oţelul sau cu Farul", a povestit el.
După cîteva lovituri ezitante, Guriţă a izbutit apoi cîteva fără greşeală. "Gata, mi-a fost mai greu la început, pînă m-am reacomodat, dar acum nu mai am nici o problemă. Nu pot să spun că sînt un as, dar consider că mă pricep cît de cît", a zis el în finalul pauzei dedicate golfului.
Sursa: GSP

luni, mai 28, 2007

"Sunt oficial jucatorul Stelei"

Fostul atacant al echipei Farul Constanţa, Mihai Guriţă, care va evolua în sezonul viitor la Steaua, a declarat luni, pentru NewsIn, că prin transferul la gruparea din Ghencea i s-a împlinit un vis şi are cel mai frumos final de carieră.
"Am o viaţă ordonată, nu beau, dar în seara aceasta cred că o să fac o excepţie. O să mă îmbăt de bucurie că la vârsta mea am ajuns la Steaua. Nu puteam avea un final de carieră mai frumos ca acesta", a declarat luni, pentru NewsIn, atacantul Mihai Guriţă. Fotbalistul a mărturisit că îşi doreşte ca la Steaua să pună umărul la cucerirea titlului naţional în sezonul viitor şi să ajungă în grupele Ligii Campionilor."Voi munci la fel de mult, să joc câţiva ani buni pentru Steaua. Când mă las, vreau un post de conducere la Farul", a adăugat Guriţă.
Directorul tehnic al echipei constănţene, Ion Marin, a confirmat luni pentru NewsIn că Farul şi Steaua s-au înţeles în privinţa lui Guriţă, care a fost cedat definitiv Stelei. "În cursul dimineţii am parafat actele, la Bucureşti, acum nu mai este nevoie decât de semnătura jucătorului pe contract. În această seară, cel târziu mâine dimineaţă, Mihai va veni în Bucureşti şi totul se va termina. Mă bucur pentru el, merita să ajungă la o echipă de talia Stelei", a declarat Ion Marin, luni.
Sursa: GSP

marți, mai 15, 2007

Mihai Gurita va semna luni contractul

Bucuros dupa ce Farul a învins la Iasi si a scapat, în proportie de 99%, de cosmarul retrogradarii, Mihai Gurita a recunoscut: "Din vara voi evolua la Steaua".
Contactat ieri de ProSport, fotbalistul în vârsta de 34 de ani a detaliat: "Da! M-am înteles deja cu cei din Ghencea, iar luni vin la Bucuresti ca sa ma întâlnesc cu Gigi Becali si sa parafam actele". Patronul "marinarilor", Gheorghe Bosânceanu a confirmat si el transferul. "Am acceptat sa-i dau drumul lui Gurita pentru ca nu ar fi fost corect din partea mea sa-l tin la Farul, când la 34 de ani, i s-a ivit o sansa imensa. Totusi, mai ramân de aranjat detaliile transferului. Ori vom primi o suma de bani, ori un fotbalist la schimb de la Steaua", ne-a spus Bosânceanu. Acesta l-a laudat apoi pe cel poreclit "Guri-gol": "E cel mai bun din tara la jocul de contraatac, datorita vitezei sale. Totusi, Gurita poate fi foarte util Stelei doar pentru un sezon".
Sursa: Pro Sport

marți, aprilie 24, 2007

Mihai Guriţă si Adrian Neaga la Steaua

Steaua a rezolvat deja primele două transferuri pentru viitorul sezon: atacantul Farului vine gratis, în timp ce pentru Rică se va plăti o sumă de bani. Cu fix o lună de zile înaintea terminarea actualului campionat, Mihai Stoica anunţat aseară în emisiunea Fanatik Show primele transferuri pe care le va face la vară. "Ne-am înţeles deja cu Mihai Guriţă, de la Farul. E liber de contract, îl vom lua gratis, am discutat cu el, am bătut palma. Am copiat modelul Manchester, care l-a luat pe Henrik Larsson la 35 de ani", a spus MM.

În afara constănţeanului, un alt jucător este acontat în proporţie de 99 la sută: Rică Neaga (28 de ani). "El se află în capul tabelului cu transferuri. Am vorbit cu el, are o clauză de reziliere, pe care o vom plăti împreună, Steaua şi el, pentru că îşi doreşte mult să joace aici. Va renunţa şi la o sumă din contractul său", a spus MM despre fostul atacant al Stelei, care acum evoluează Ilhwa Seongnam (Coreea de Sud).

CV Mihai Gurita
Născut: 01.02.1973
Debut în "A": 02.08.1997, Foresta - FC Argeş 1-2
A jucat la: Bucovina Suceava (1993-'96), Foresta Fălticeni ('97-'98), Oţelul Galaţi ('98-2003), Farul Constanţa (2004-prezent)
Meciuri / goluri în "A": 281 / 60
Evoluţia în sezonul 2006-2007: 27 de meciuri / 6 goluri
Media notelor în GSP: 6,10
Sursa: GSP