sâmbătă, iunie 30, 2007

Steaua - Apoel Nicosia 1-2 Amical

Neaga a fost titular, a purtat bnderola de căpitan şi a marcat un gol în prima repriză, însă Steaua a pierdut pe mîna puştilor din repriza a doua.
Fără 6 dintre titularii din echipa ultimului meci oficial al sezonului trecut, dar cu 4 dintre tansferurile verii în prima echipă, aşa a început Steaua primul amical al stagiului de la Kaprun. În absenţa lui Rădoi, banderola a stat pe braţul lui Neaga, cea mai importantă lovitură a Stelei în perioada de pauză. Şi prima acţiune de poartă a trupei din Ghencea l-a avut în prim-plan de Rică, însă acesta a ajuns cu întîrziere la centrarea lui Gigel Coman.
Fără mari ocazii la poarta ciprioţilor, Steaua a reuşit totuşi să marcheze. Şi cine altul era mai nimerit decît Neaga. Acesta a preluat cu dreptul, undeva la marginea careului, şi a tras cu stîngul, balonul orpindu-se în plasa porţii. Cu 1-0 pe tabelă, Steaua a dat drumul mai uşor la pase, însă o fază de atac judecată greşit de Croitoru l-a determinat pe Hagi să lovească violent cu pumnul acoperişul băncii de rezerve.

La pauză, "Regele" a schimbat jumătate de echipă, însă Neaga a rămas pe teren, şi a continuat să facă spectacol. În minutul 52, el a reluat cu capul din 6 metri mingea venită din centrarea perfectă a lui Bădoi, însă a ratat de puţin ţinta. Apoi, peste alte 8 minute, a reluat din foarfecă şi a trimis mingea puţin alături.
Steaua a primit însă gol la faza următoare. Avîndu-i în apărare pe Tudose şi Prunescu, ultimul l-a agăţat în careu pe Konstantinou, iar penalty-ul corect acordat a fost transformat de Chrisostomos. După ocaziile lui Ochiroşii şi Bicfalvi, ciprioţii i-au aplicat Stelei lovitura de graţie. Neşu a făcut un fault inutil, iar din lovitura liberă rezultată, Kontis a marcat cu capul la colţul lung (81), de lîngă aceeiaşi Tudose şi Prunescu, puştii pe "mîna" cărora a pierdut Hagi primul amical pe banca Stelei.

STEAUA - APOEL NICOSIA (Cipru) 1-2 (1-0)
Marcatori: Neaga (32) / Chrisostomos (63-pen.), Kontis (81)
Steaua: Cernea (Vîtcă, 46) - P. Marin (Saban, 46), Ov. Petre (Prunescu, 60), E. Baciu (Tudose, 60), Emeghara (Neşu, 46) - Bădoi (Bicfalvi, 54), M. Croitoru (Paraschiv, 46), Lovin (Pintilii, 46), G. Coman (46, Ochiroşii) - Neaga, Guriţă. Antrenor Gheorghe Hagi
Eliminat: Paraschiv (85)
Sursa: GSP

Niciun comentariu: