miercuri, ianuarie 10, 2007

"A plîns non-stop"

Gazeta Sporturilor 10 ianuarie 2007
Brazilianul Andrey nu a dormit nici un minut noaptea trecută, revenindu-şi din depresie doar după ce a aflat că Gigi Becali îl va cumpăra oricum. După antrenamentul de luni seara, cel la care s-a şi accidentat, portarul Andrey a ieşit la un restaurant din Bucureşti, alături de impresarii săi şi de managerul general al Stelei, Mihai Stoica, pentru a mînca. Şi-a petrecut seara şi noaptea în camera de hotel, iar ieri dimineaţă şi-a făcut bagajele pentru a pleca în Italia. "A plîns toată noaptea de deznădejde după accidentarea stupidă. Acum s-au transformat în lacrimi de bucurie după ce a aflat că patronul îl va cumpăra chiar dacă s-a accidentat", a povestit MM.
Andrey nu va lua parte la pregătirile echipei de la Coverciano, ci va merge la clinica de la Bologna, unde va fi supus unor investigaţii precise. Ieri, MM Stoica a oferit o primă evaluare a situaţiei lui. "Este vorba de o accidentare serioasă, asta e cert, mai multe nu se ştiu. Vom afla miercuri la prînz diagnosticul exact, de la medicul italian Gianni Nanni, directorul clinicii Isokinetic", a declarat MM pentru TV Sport.
"Sînt de 15 ani în fotbal şi am trăit multe drame, însă asemenea momente ca la accidentarea lui Andrey încă n-am întîlnit şi cred că sînt unice în fotbalul mondial"-Mihai Stoica.

Niciun comentariu: