miercuri, noiembrie 01, 2006

Olaroiu: "Vom juca!"





Cosmin Olăroiu a spus aseară că Steaua trebuie să joace fără emoţii pentru că nu mai există presiunea rezultatului. Sala de conferinţe de presă a lui Real aduce cu aula Ateneul-ului din Bucureşti. 208 fotolii confortabile, aer condiţionat, monitoare şi multe difuzoare care să permită şi celor din spate să audă ce spun cei din prezidiu. Aici au venit aseară, din tabăra Stelei, Cosmin Olăroiu şi Valentin Badea. Cu 5 minute întîrziere faţă de ora oficială.Olăroiu a făcut o comparaţie cu meciul din Ghencea: "Am analizat meciul de la Bucureşti şi sperăm să remediem greşelile. Nu mai avem nimic de pierdut. Sper să trecem peste emoţia şi starea de spirit create de venirea la Madrid. În plus, nu ar trebui să mai avem presiune. În meciul tur erau multe aşteptări, atunci era o presiune în plus. Acum nu mai e", a spus Oli, care a adăugat: "Dacă vom risca? Nu prea avem ce. O echipă atacă şi se apără în funcţie de cît îi permite adversarul. Vom vedea miercuri ce vom putea face. Vali Badea a vorbit gîtuit de emoţie: "Acum un an şi jumătate îmi doream să joc la o echipă mare din Bucureşti, iar acum am şansa incredibilă să evoluez pe Santiago Bernabeu. S-a vorbit de faptul că am cerşit tricoul lui Ronaldo, dar e o exagerare şi, oricum, el e unul dintre idolii mei şi recunosc că mi-am dorit să am echipamentul lui".

Niciun comentariu: