sâmbătă, iulie 21, 2007

Steaua - Charleroi 1-1 Amical

Cu exact o săptămînă înaintea debutului oficial pe banca Stelei, Hagi a continuat experimentele contra lui Charleroi. "Regele" i-a retras lui Boştină rolul de regizor din centrul liniei de mijloc şi l-a trimis în bandă. De multe ori pe partea dreaptă, deşi fostul gălăţean e de picior stîng, pentru că Hagi a preluat obiceiul folosit de Olăroiu şi le-a cerut lui Boştină şi Nicoliţă să schimbe des benzile. Petre Marin şi Emeghara au fost şi ei inversaţi: primul a jucat fundaş stînga, iar nigerianul a evoluat pe partea opusă.
Rezultatul? Steaua a produs doar două ocazii de gol în prima repriză. Bicfalvi a şutat cu pămîntul, puţin pe lîngă poartă, de la 25 de metri (15). A doua şansă a apărut abia cu un minut înaintea pauzei, dar Neaga a trimis peste poartă din 5 metri, după o fază în care mingea s-a plimbat prin careul belgienilor.


Charleroi nu ajunsese la poarta Stelei pînă în minutul 49, cînd a şi marcat, după o greşeală a lui Emeghara. Cu două minute înainte, Dică ratase singur cu portarul, şut peste poartă din 10 metri, la pasa lui Rădoi. Hagi a continuat permutările: Bădoi a intrat mijlocaş dreapta, Boştină a revenit în centru, Nicoliţă pe stînga şi Petre Marin întors pe partea dreaptă. Un şir de schimbări! Pentru mai puţin de cinci minute, după care Boştină şi Bicfalvi au ieşit şi au urmat alte modificări în echipă. S-a schimbat şi scorul, cu golul lui Dică, din penalty (65). Imediat, Neşu a fost aproape de 2-1 cu un şut frumos, cu dreptul, la colţul scurt. Ocaziile s-au înmulţit, dar Steaua tot n-a reuşit a doua victorie a verii. Hagi mai are timp să se decidă pînă vinerea viitoare, cînd începe fotbalul adevărat.

STEAUA - CHARLEROI 1-1
Au marcat: N. Dică (11, penalty) / Smolders (49)
Steaua: Cernea (46 Vîtcă) - Emeghara (56 Neşu), Goian (86 Al. Iacob), E. Baciu, P. Marin (80 V. Iacob) - Nicoliţă (73 Ochiroşii), Rădoi (56 Bădoi), Bicfalvi (60 Lovin), Boştină (60 Croitoru) - N. Dică, Neaga (85 Guriţă)
Antrenor: Gheorghe Hagi
Sursa: GSP

Niciun comentariu: