joi, iunie 14, 2007

E oficial: despărţire de Elton!

Elton şi impresarul său trebuiau să vină astăzi în România, însă Steaua i-a anunţat să-şi anuleze bilete de avion pentru că mijlocaşul nu face parte din lotul pentru stagiul din Spania.
14 iunie 2007 trebuia să însemne reîntoarcerea în ţară a celui mai adulat stelist din 2007, brazilianul Elton. La plecarea din România, în dimineaţa zilei de 24 mai, brazilianul îşi luase bilete de avion dus-întors pe ruta Bucureşti - Sao Paolo.
Ieri dimineaţă însă, conducerea Stelei l-a informat în mod oficial pe agentul fotbalistului, Alex Duarte, să nu mai bată degeaba drumul pînă la Bucureşti. "Mi-au zis că Elton nu face parte din lotul creionat de Olăroiu pentru cantonamentul din Spania şi n-are rost să ajungem la Bucureşti. Ne-au informat în mod foarte clar că jucătorul nu mai face parte din planurile lor şi atunci ne-au transmis să venim pe data de 23 iunie pentru a lua actele jucătorului şi pentru a parafa despărţirea", a declarat ieri Alex Duarte, procuratorul lui Elton.
Imediat, Duarte a schimbat biletele pentru sfîrşitul săptămînii viitoare, atunci cînd va ajunge în România însoţit de Elton. "Vom veni amîndoi pentru că el mai are de primit bani din contract, dar şi pentru că atunci cînd reziliezi o înţelegere e nevoie şi de semnătura jucătorului", a adăugat Duarte.

Aventura lui Elton la Steaua:
- a jucat 9 meciuri şi a marcat un gol
- a fost desemnat pe www.stelisti.ro cel mai iubit jucător în anul 2007
- a terminat pe locul 3 în topul mediilor, cu 6,50, primii fiind Dică şi Thereau
- n-a încasat nici un ban, nici din contract şi nici din primele de joc
Sursa: GSP

Niciun comentariu: