duminică, mai 06, 2007

Unirea Urziceni-Steaua 1-2 Etapa 30 Liga 1


Victoria in extremis obţinută de CFR Cluj în faţa Rapidului a dat conotaţii de meci decisiv pentru Steaua la Urziceni. Trupa lui Bergodi se dusese deja la patru lungimi în faţa roş-albaştrilor şi orice alt rezultat în afara victoriei dinamita eforturile susţinute ale bucureştenilor în lupta pentru locul secund. Strategiile sofisticate marca Gigi Becali erau în zadar, totul aluneca la vale fără trei puncte cucerite în Ialomiţa! În plus, un stadion arhiplin, care i-a luat pe sus de la vestiare pe Paraschiv şi compania, a completat panorama unui mediu ostil de la A la Z pentru băieţii din Ghencea.
Olăroiu a pornit cu o formaţie-hibrid, valul de accidentări, 8 jucători!, obligîndu-l să apeleze la soluţii de avarie în alcătuirea echipei. Chiar aşa stînd lucrurile, Steaua s-a năpustit din start peste careul lui Grigore. Badea (2) a luat la ţintă poarta Unirii, dar a pus balonul puţin pe lîngă stîlpul din stînga. Riposta gazdelor a însemnat o bară semnată de Bilaşco (6), după care, pînă la finalul primei reprize, Unirea aproape că n-a mai contat în ofensivă.
A fost exact perioada unui festival stelist, acompaniat însă de fluierul strîmb al "centralului" Tudor. Badea (11) a egalat scorul la transversale, iar Cristocea (20) a modificat tabela pentru 0-1 după ce s-a infiltrat printre fundaşii din Urziceni. Apoi, arbitrul a intrat în ring şi a dictat un penalty haios pentru Steaua, la o cădere teatrală în careu a lui Cristocea. Badea (33) a făcut 2-0 din lovitura de la 11 m, care avea să decidă soarta partidei, căci golul lui Bilaşco (84), semi-foarfecă, şi forcingul din final al Unirii, cu încă o bară a aceluiaşi atacant, n-au mai putut salva decît impresia artistică pentru oamenii Bursucului.

UNIREA URZICENI-STEAUA 1-2

Marcatori: Bilasco (82)/ Cristocea (22), V. Badea (34-penalty)
UNIREA: C. Grigore- Epaminonda, Galamaz, M. Jovanovici, V. Bordeanu- Mara, Paduretu (46, Haciatrian), V. Negru, Cr. Constantin (53, C. Petre) - Bilasco, B. Stancu (79, S. Szekely). Antrenor: Dan Petrescu.
STEAUA: Cernea- Nicolita, D. Goian, E. Baciu, P. Marin- M. Croitoru, S. Paraschiv, Fl. Lovin, Cristocea (66 Ochirosii; 89, G. Coman)- V. Badea, V. Iacob (78, Ov. Petre).
Antrenor: Cosmin Olaroiu.
Stadion: „Tineretului”. Spectatori: 7.000. Arbitri: Al. Tudor- Cr. Nica, A. Onita.
Sursa: GSP

Niciun comentariu: