marți, aprilie 10, 2007

Steaua-Dinamo 2-4 Etapa 25 Liga 1




Fotbalul românesc a adus un ultim argument în sprijinul celor care au afirmat ca a renascut. Steaua - Dinamo, la nivel de Champions League.
Sase goluri, doua dintre ele adevarate bijuterii, doua bare, nenumarate ocazii, parade spectaculoase, driblinguri, pase inteligente. Intr-un cuvânt spectacol!

Steaua - Dinamo de sâmbata seara a fost poate cel mai reusit derby din ultimii ani si unul dintre meciurile de referinta de dupa Revolutie. S-a jucat într-un ritm alert din primul pâna în ultimul minut, ridicându-se cu mult media kilometrilor dintr-un joc din competitia interna. Fotbalul etalat a fost modern, jucatorii aflati pe teren facând risipa de energie. In ciuda faptului ca au fost aproape în permanenta condusi la o diferenta dezarmanta, stelistii au luptat încontinuu, creându-si numeroase faze de poarta. De altfel situatiile de gol s-au succedat într-un ritm ametitor la cele doua buturi. Atmosfera din tribune a contribuit decisiv la un real show, un meci pe care microbistii de la noi si-l vor aminti mult timp de acum încolo.

Steaua - Dinamo 2-4

Marcatori: V. Badea (47), Thereau (90·7) / C. Munteanu (7), Danciulescu (22), Cl. Niculescu (32 si 50).
STEAUA: Andrey- Nicolita, M. Radoi, E. Baciu, P. Marin- S. Paraschiv, Lovin (46, Cristocea; 61, V. Iacob), Bostina (46, Ochirosii) - Elton- V. Badea, Thereau.
Antrenor: Cosmin Olaroiu.
DINAMO: Lobont- Blay, Moti, St. Radu, Pulhac- Ad. Cristea, Margaritescu (87, Musat), Fernandes (54, Ropotan), C. Munteanu- Danciulescu, Cl. Niculescu (78, L. Ganea).
Antrenor:
Mircea Rednic.
Stadion: „Steaua”; Spectatori: 25.000; Arbitri: V. Hrinak- R. Kubica, M. Palusak.
Sursa: Pro Sport & EVZ

Niciun comentariu: