luni, februarie 26, 2007

Steaua - UTA 0-0 Etapa 20 Liga 1


Steaua - UTA a început cu mai puţin fotbal, dar cu accidentări. Arădeanul Varga a fost înlocuit în minutul 4 cu Thiago, iar Rădoi a părăsit terenul pe targă, un minut mai tîrziu, dar căpitanul Stelei a revenit pe teren. În minuul 16, Steaua a cerut gol la o fază în care Goian a trimis în transversală, mingea a ajuns la Ghionea, reluarea fundaşului Stelei fiind reţinută de D. Tudor, susţin steliştii, dincolo de linia porţii. După această fază, campioana României a pus stăpînire pe mijlocul terenului, dar dominarea sa a fost una sterilă, fără faze periculoase de poartă, doar şutul lui Paraschiv (25) dîndu-i emoţii lui D. Tudor. Abia în minutul 38, Ghionea, cel mai periculos ”atacant” al Stelei, a deviat mingea, cu capul, puţin pe lîngă bară, la o lovitură de colţ executată de Nicoliţă. UTA putea intra în avantaj la pauză, dar Simion a ratat incredibil, singur cu Cernea, după o gafă a lui Goian. Prima repriză se încheie cu o reluare a lui Thereau, dar Tudor este la post.
Steaua început mai bine repriza a doua, dar rămîne în zece oameni, în minutul 57, după eliminarea lui Rădoi care a primit al doilea cartonaş galben. Lăcătuş a mutat ofensiv, introducîndu-i pe Bălan şi Stojanovici, iar Olăroiu l-a schimbat pe Stancu Cristocea. Thareau a fost schimbat cu Iacob, Olăroiu încercînd să deschidă lacătul arădean, dar ocaziile de poartă au lipsit. Steaua înscrie în minutul 84, prin Iacob, dar semnalizarea eronată a asistentului Sebastian Gheorghe anulează un gol perfect valabil. În minutul 86, Lucian Dan restabileşte egalitatea numerică, însă era mult prea tărziu pentru ca Steaua să mai poată înscrie.

Steaua:Cernea-S. Stancu (72, Cristocea),D. Goian,Ghionea (68, Ov. Petre ),G. Coman-Paraschiv,M. Radoi,Bostina-Nicolita,Thereau (80, V. Iacob),V. Badea.
Antrenor: Cosmin Olaroiu.
UTA:D. Tudor-Mihut,D. Chirita,Balint,Vasiljevici (70, I. Balan)-Hidisan,Todea,N. Varga (6, Thiago),Pascovici (61, Stojanovici)-Edson,V. Simion.
Antrenor: Marius Lacatus.
Stadion: „Municipal” - Oradea; Spectatori: 10.000; Arbitri: Lucian Dan-Nicolae Meghesan, Sebastian Gheorghe; Eliminari: M. Radoi (58) / D. Chirita (87).
Sursa: Stelisti

Niciun comentariu: