
Ogararu, debut în forta!
Dupa doar douazeci de secunde de la începutul meciului, Grygera s-a accidentat si nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit doua minute mai târziu cu George Ogararu.
Românul a evoluat ca fundas dreapta, Heitinga, titularul postului, trecând în centrul apararii, alaturi de Stam. Partida a fost la discretia gazdelor, carora însa le-a trebuit mai mult de jumatate de ora pentru a schimba tabela de marcaj. Argentinianul Rosales i-a pasat, dupa o actiune de toata frumusetea, lui Babel, care a înscris pentru 1-0 (‘34), prima parte încheindu-se cu golul al doilea, al lui Sneijder (‘44). Dupa pauza, Ogararu si compania s-au dezlantuit, reusind sa mai marcheze de trei ori. Heitinga (‘52), care demonstreaza înca o data ca va fi principala piedica în calea titularizarii românului, acelasi Sneijder (‘69) si Rosales (‘89) au stabilit rezultatul final al unei partide în care Ajax a aratat ca poate face scor chiar si când golgheterul Huntelaar nu se afla pe lista marcatorilor.
20 august 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu