
Sursa: GSP
Nervii lui Gigi Becali au ţinut mai puţin de un sfert de oră aseară. A fost suficient ca nemţenii să marcheze din penalty şi el a părăsit stadionul.
După meci a venit şi replica antrenorului: "Patronul ştie cel mai bine de ce a plecat. Eu sînt concentrat să fac echipa. Mi-e greu să vă spun eu ce crede el. Mi-am propus să rămîn în rolul meu, dar se creează o presiune care nu e bună. Sînt de o lună la echipă, vreau să fiu lăsat să muncesc şi abia după să fiu judecat. Am avut de gestionat pregătirea echipei, transferurile şi acum am în faţă alte trei săptămîni de foc".
Startul de campionat aduce, mereu, un plus de crispare. N-a facut exceptie nici intalnirea Stelei cu Ceahlaul, cu atat mai mult cu cat aceasta reprezenta debutul oficial al lui Gheorghe Hagi pe banca tehnica si venea dupa o suita de remize (parca fara sfarsit) din jocurile de pregatire. In aceste conditii, dar si pe fondul faptului ca oaspetii s-au asezat pe mai multe linii in fata portii lui Multescu, Steaua n-a avut un inceput prea fast de joc. In primele 10 minute am notat o singura ocazie, in contul lui Neaga, care a ratat, pentru cativa centimetri, intalnirea cu centrarea foarte buna a lui Nicolita.
Steaua s-a trezit parca la viata, jucatorii oferind o proba de tarie de caracter. Elevii lui Hagi au pus presiune pe defensiva adversa si, in minutul 16, Multescu a scos cu un reflex de zile mari reluarea din patru metri a lui Banel Nicolita. Peste numai 30 de secunde insa, acelasi Nicolita, deschis excelent in adancime, a scapat singur si a fost faultat la marginea suprafetei de pedeapsa de catre Lucian Goian. Coltescu a aratat, fara ezitari, punctul cu var, iar Dica a egalat.
Repriza secunda a inceput cu o ocazie a lui Neaga, dupa care au iesit la rampa Dica si Nicolita. Mai intai, in minutul 53, centrarea celui din urma, l-a gasit nemarcat pe „decarul” Stelei, dar acesta a gresit tinta. A fost repetitia pentru golul victoriei, venit cinci minute mai tarziu. Nicolita a centrat perfect, iar lovitura de cap a lui Dica, din intoarcere, a trimis mingea in coltul lung, in plasa laterala. Dica avea sa treaca pe langa hat-trick si in minutul 68, cand Multescu, batut dintr-o lovitura libera de la 22 de metri, a fost salvat de bara laterala. Au mai trecut pe langa gol Nicolita (scapat singur, a sutat pe langa, de la 14 metri, in minutul 75), Nesu, care a incercat un euro-gol, Multescu respingand in corner sutul trimis catre vinclu, in coltul scurt (min.77), dar pana la final nu s-a mai marcat.
STEAUA - CEAHLAUL 2-1
Marcatori: N. Dica (14 - penalty si 63) / Vranjkovici (12 - penalty)
STEAUA: Cernea- P. Marin, D. Goian, Rada, Nesu- Nicolita, M. Radoi, Bostina (51, D. Zaharia), M. Croitoru (71, Lovin) - N. Dica, Neaga. Antrenor: Gica Hagi.
CEAHLAUL: Multescu- Nohai (43, L. Floricel), L. Goian, Avadanei, M. Iordache (39, Vitelaru)- Schumacher, Forminte (69, Cebotaru), Vranjkovici, Rusmir- M. Oprea, V. Frunza. Antrenor: Viorel Hizo.
Stadion: „Steaua”; Spectatori: - ; Eliminati: Neaga (90), Vranjkovici (90·2), Rusmir (76), Arbitri: S. Coltescu 4 - C. Savu 4, A. Onita 4.


Fundasul Ionut Rada si atacantul Dorel Zaharia au fost prezentati oficiali, joi, in calitate de jucatori ai echipei Steaua, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la stadionul din Bulevardul Ghencea. Fostul jucator al Rapidului, Ionut Rada, va evolua cu numarul 5, in timp ce fostul atacant al Gloriei Bistrita, Dorel Zaharia, va juca cu numarul 30.


Fostul mijlocas stelist, Sorin Paraschiv, a fost prezentat de Rimini Calcio.
Columbianul Robinson Zapata a semnat astăzi un contract pe patru ani cu Steaua. Venit de la Deportivo Cucuta, semifinalista a Copei Libertadores, Zapata este internaţional columbian. La recent încheiata Copa America, portarul în vîrstă de 28 de ani, a apărat un singur meci, partidă în care Columbia a învins cu 1-0 pe SUA.
Meciul cu Charleroi a fost marcat de incidente create de huliganii din aripa dură a galeriei Stelei. Acestea au fost provocate de o fază banală din debutul jocului, care i-a avut în prim-plan pe Nicolae Dică şi pe portarul lui Charleroi. Cei doi s-au şicanat reciproc după un corner al roş-albaştrilor, Dică împiedicîndu-l pe portar să degajeze o minge, moment în care acesta l-a împins pe "decarul" stelist.
După momente penibile, în care oamenii de ordine încercau fără succes să-l captureze pe huligan, lucrurile au degenerat. În apărarea ultrasului au sărit mai mulţi membri ai galeriei, care au iscat o serie de ciocniri cu jandarmii. Meciul a fost întrerupt de arbitrul Tudor cîteva minute, timp în care jandarmii şi suporterii s-au bătut pe teren! Jucătorii Stelei au încercat să aplaneze conflictul, intervenind în ajutorul fanilor, unul dintre aceştia fiind scos din mijlocul incidentelor de către Boştină.
Cu exact o săptămînă înaintea debutului oficial pe banca Stelei, Hagi a continuat experimentele contra lui Charleroi. "Regele" i-a retras lui Boştină rolul de regizor din centrul liniei de mijloc şi l-a trimis în bandă. De multe ori pe partea dreaptă, deşi fostul gălăţean e de picior stîng, pentru că Hagi a preluat obiceiul folosit de Olăroiu şi le-a cerut lui Boştină şi Nicoliţă să schimbe des benzile. Petre Marin şi Emeghara au fost şi ei inversaţi: primul a jucat fundaş stînga, iar nigerianul a evoluat pe partea opusă.
Charleroi nu ajunsese la poarta Stelei pînă în minutul 49, cînd a şi marcat, după o greşeală a lui Emeghara. Cu două minute înainte, Dică ratase singur cu portarul, şut peste poartă din 10 metri, la pasa lui Rădoi. Hagi a continuat permutările: Bădoi a intrat mijlocaş dreapta, Boştină a revenit în centru, Nicoliţă pe stînga şi Petre Marin întors pe partea dreaptă. Un şir de schimbări! Pentru mai puţin de cinci minute, după care Boştină şi Bicfalvi au ieşit şi au urmat alte modificări în echipă. S-a schimbat şi scorul, cu golul lui Dică, din penalty (65). Imediat, Neşu a fost aproape de 2-1 cu un şut frumos, cu dreptul, la colţul scurt. Ocaziile s-au înmulţit, dar Steaua tot n-a reuşit a doua victorie a verii. Hagi mai are timp să se decidă pînă vinerea viitoare, cînd începe fotbalul adevărat.

Roş-albaştrii s-au îmbrăcat ca acum şase decenii şi au fost prezentaţi într-o maşină Audi decapotabilă (foto). Materiale din 2007, cu o croială de acum şase decenii. Replicile tricourilor primei echipe a clubului au fost aseară pe umerii lui Dică şi Neaga.
Fanii şi-au întîmpinat cu entuziasm favoriţii, în afară de Gigel Coman, pe care l-au fluierat, dar au explodat de bucurie cînd Hagi a apărut fără maşinuţă şi s-a apropiat de centrul terenului. "Trebuie să fim uniţi ca să fim puternici. Trebuie să fim cei mai buni!", le-a transmis "Regele". Apoi, s-au derulat imagini cu momente din istoria Stelei.